Avantaje și dezavantaje ale tehnologiei semănatului direct în miriște

Semănatul direct în miriște este considerat ca cel mai conservativ sistem de lucrare a solului, întrucat se apropie în cea mai mare măsura de starea de așezare naturală a solului, de sub plantele perene.


Acesta este sistemul care îmbină
, la modul cel mai sugestiv, cea mai veche practică de semănat, de introducere a semințelor într-un sol cât mai aproape de starea sa naturală, cu cea mai modernă metodă de combatere a buruienilor, cea pe cale chimică.

Aceasta practică tehnologică este rezultatul modificărilor permanente în sistemele de producție agricolă, în metodele de lucrare a solului, în modernizarea și perfecționarea sistemelor de mașini și, în același timp, este consecința intensificării proceselor degradării solului și altor resurse ale mediului înconjurător, specifice tehnologiilor convenționale.

Prevenirea degradării solului, a altor resurse ale mediului înconjurător, ca și ameliorarea solurilor degradate prin tehnologii convenționale, reducerea consumurilor energetice, sporirea potențialului productiv al solurilor, creșterea eficienței de folosire a apei au fost motive decisive ale implementării și extinderii în agricultura modernă a tehnologiei semănatului direct în miriște.

După evaluări, care au fost efectuate de cercetători, extensioniști, fermieri, această metodă prezintă, în raport cu alte practici conservative și convenționale, unele avantaje, dar și limitări.


Avantaje ale tehnologiei semănatului direct în miriște

Principalele avantaje ale sistemului de semănat direct în miriște se referă la:

·                 scăderea semnificativă a riscului erozional și creșterea rezervei de apă din sol datorită stării de așezare mai compacte, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse și cantității mari de resturi vegetale de la suprafață, pe care practic o acoperă aproape în întregime, fiind cel mai util pe soluri situate pe pantă; reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafață din aval, care sunt afectate de procesele de transport al particulelor de sol încarcate cu diferiți compuși chimici;

·            îmbunătățirea regimului mișcării apei și aerului în sol, prin creșterea permeabilității solului la apă și aer, ca o consecință directă a modificării configurației macroporilor;

·           creșterea rezervei de apă din sol prin reducerea evaporării apei și creșterea spațiului microporos, micșorându-se astfel în zonele cu climat uscat cerințele față de irigație și accentuând avantajele tehnicilor “dry-farming”;

·             sporirea cantității de materie organică de la suprafața, îmbunătățindu-se astfel caracteristicile structurale ale solului;

·             stimularea activitatii biologice, mai ales cea a macro-faunei și prin aceasta creșterea macroporozității solului și îmbunătățirea proceselor de aerație;

·           reducerea temperaturii din sol, și mai ales variațiile mari de temperatură din primii 10 cm, în perioadele călduroase ale anului;

·            reducerea riscului compactării antropice datorită numărului mai mic de intrări pe teren, ca și prezenței resturilor vegetale de la suprafața solului care acționează ca strat tampon;

·          îmbunătățirea caracteristicilor de lucrabilitate și traficabilitate din perioada de semănat și recoltat, astfel că acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate (comparativ cu sistemul convențional) și, de asemenea, facilitarea recoltatului în perioade sau climate mai umede;

·              creșterea pe termen lung, cu cel puțin o clasă, a gradului de fertilitate al solului datorită îmbunătățirii stării fizice, chimice și biologice și a reducerii riscului degradarii prindestructurare, eroziune și compactare;

·       reducerea consumului de carburanți (cu 40 până la 50 %), datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice; de exemplu, pentru culturile de porumb pentru boabe și soia, consumurile energetice totale sunt reduse cu până la 50-75 %;

·           reducerea timpilor de lucru și necesarului de forță de muncă cu până la 50-60 %.; acest aspect este deosebit de util în perioadele critice, atunci când, de exemplu, trebuie să se efectueze semănatul într-o perioadă foarte scurtă de timp; reducerea timpului de lucru pentru diferite operații face ca acest sistem să fie mai flexibil, comparativ cu cel convențional, în anumite condiții climatice putându-se obține chiar 2 recolte pe an; frecvent, recolta obținută este aproape egală, sau mai mică cu cel mult 5-10 % față de cea realizată prin sistemul convențional, iar în anii secetoși aceasta poate fi chiar mai mare;

·            sistema de mașini agricole mai puțin complexă, necesar pentru toate operațiile (de la semănat până la recoltat), astfel încât și lucrările de întreținere și reparație a utilajelor respective sunt mai simple comparativ cu sistemul convențional, sau chiar cu alte practici conservative; de asemenea, comparativ cu sistemul convențional, nu sunt utilizate mașini agricole grele cu sarcina mare pe osie.

Dezavantaje ale semănatului direct în miriște

Cele mai importante limitări sau dezavantaje ale sistemului de semănat direct în miriște vizează următoarele aspecte:

·        necesită investiții destul de mari pentru o noua sistemă de mașini agricole, sau modificarea și adaptarea celei existente, astfel încât semănatul să se realizeze în condiții cât mai aproape de optim, adică sămânța să fie introdusă în sol la adâncime corespunzatoare și cât mai uniform, iar contactul cu solul să fie cât mai bun; de asemenea, semănătoarea trebuie adaptată pentru a aplica simultan și îngrășămintele sau amendamentele minerale;

·        dependența de erbicide, pentru controlul eficient al tuturor buruienilor, deoarece nu există posibilitatea combaterii mecanice a acestora; de asemenea, sunt necesare și cunoștințe suplimentare despre erbicide, privind sortimentul, dozele, acțiunea etc.;

·     unele populații de buruieni sunt foarte dificil de controlat, existând riscul înmulțirii lor, și în plus acest sistem nu este corespunzator pentru terenurile care anterior au fost infestate de buruieni;

·          controlul bolilor și dăunătorilor este dificil, întrucât substanțele chimice nu pot fi încorporate în sol; mai mult decât atât, pot aparea probleme deosebite ca urmare a reținerii pe suprafața terenului a unei cantități mari de resturi vegetale, care creează un mediu corespunzator pentru proliferarea bolilor și dăunătorilor; astfel, devine necesar (în toatî perioada de vegetație) un control regulat al acestora, iar la semănat este absolut obligatorie tratarea semințelor;

·         cantitățile de pesticide utilizate sunt mai mari, comparativ cu sistemul convențional; fertilizanții minerali și organici sunt dificil de utilizat; este vorba de fertilizanții minerali cu un grad redus de solubilitate, de amendamentele și îngrașămintele organice, întrucat nu se pot încorpora în sol;

·       nu este suficient de eficient pentru unele rotații, de exemplu rotația grâu – porumb sau grâu – sorg, deoarece înainte de semănat nu se pot aplica erbicide pentru combaterea buruienilor graminacee; situația se poate schimba daca împotriva acestor buruieni, există erbicide selective post-emergente; pentru ca acest sistem să reușească trebuie stabilită și practicată în timp și spațiu, o rotație de culturi care să cuprindă specii diferite; de asemenea, asolamentul de lungă durată cu plante contrastante este considerat ca un factor decisiv în reușita semănatului direct;

·       este benefic doar daca solul este acoperit cu resturi vegetale, în perioada de vegetație; pe de altă parte, resturile vegetale încetinesc sau reduc ritmul de încălzire a solului în primăvară, ceea ce conduce la întârzierea semănatului (mai ales în zonele de nord); germinația semințelor, ca și răsărirea lor, poate fi încetinită și neuniformă, astfel încât acest sistem nu este recomandat în primăverile reci; înghețurile târzii de primavară putând afecta, într-o proporție mai mare, culturile de toamnă, comparativ cu sistemul convențional, datorită stratului de mulci și radiației mai reduse a solului;

·        este pretabil pentru solurile care au textura grosieră și medie, sunt afânate și bine drenate, fiind necorespunzator pe soluri cu textura fină și drenaj deficitar, pe solurile care sunt deja puternic degradate prin eroziune sau prin compactare;

·        fermierul trebuie să posede cunoștiințe de specialitate, care are o fermă agricolă în care se implementează o astfel de tehnologie, ca și celelalte variante conservative; aceste cunoștințe se referă în special la condițiile locale de pretabilitate sau favorabilitate ale terenului, solului, la posibilitățile de combatere eficientă a buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, de utilizare a îngrășămintelor și amendamentelor, echipamente agricole pentru semănat și a modului lor de funcționare etc…